În urmă cu ceva timp ascultam o piesă de la Sigrid:
I love who I see looking at me
In the mirror, in the mirror
Nothing compares to the feeling right there
In the mirror, in the mirror
Sună bine, atât piesa ca instrumental, cât și cuvintele. Însă ce facem atunci când nu ne place ceea ce vedem în oglindă?
De multe ori, acest ”neplăcut” poate fi doar fizic, însă, de cele mai multe ori, e acolo, în mintea, în inima noastră.
Am momente când nu îmi place ce văd în oglinda inimii mele; atunci când uit că nu sunt chemată să aparțin fiecărui grup de oameni de lângă mine. Atunci, când pentru câteva clipe, uit că drumul meu arată diferit față de călătoria altora.
Când uit asta, parcă se așază așa, o greutate peste mine și de multe ori durează câteva zile to snap out of it.
Fix acum, mă întreb, ce fac atunci când trec prin momente de genul acesta? Ce aș putea scrie? Ceva ce să te ajute pe tine când treci pe aici. Nu cred că sunt singura care are această ”problemă”.
Știți ce e interesant? De multe ori, din acest loc de feeling inadequate pentru ceva, am început să am idei; fie pentru diferite povestioare pentru copii, fie pentru idei de episoade pentru podcast.
Ce fac în ”acele” momente?
- Ei bine, un lucru care întotdeauna îmi centrează emoțiile și îmi liniștește mintea, este scrisul. Fie că scriu pe blog, fie că scriu în devoționalul meu. Pentru mine, prin scris, se cern multe emoții negative.
- Un alt lucru, cred că ar fi ”oglinda”. Nu fugi de oglindă. Acceptă ceea se simți. Dacă poți, încearcă să evaluezi de ce te simți așa? What triggered that emotion?
- Du-te la o plimbare lungă.
- Vorbește cu cineva despre asta. Sunt de părere că este mult mai benefic să vorbim despre binecuvântările noastre, decât de probleme, dar câteodată, venting about something might help you.
- Mută-ți atenția de pe tine pe altceva.
Trăim într-o societate narcisistă în care iubirea de sine, EUL este ridicat pe un adevărat pedestal. Eu – my story – my truth… my, my my. Când avem ochii asupra noastră, nu avem cum să nu fim dezamăgiți de noi înșine, sau nemulțumiți de ceva anume.
Când mă gândesc la ”oglinda mea”, la cum mă văd eu pe mine, îmi place să mă gândesc la acel verset din Biblie despre oglindă (1 Corinteni 13:12). Despre cum că aici pe pământ vedem în parte și cunoaștem în parte.
Nu sunt teolog. Nu sunt sigură dacă acest verset se poate aplica sau nu în contextul emoțiilor sau a imaginii de sine, însă mie îmi amintește să privesc către Dumnezeu. Către Isus, oglinda spre care să avem ochii ațintiți.
Acest lucru îmi aduce atât pace (stillness), cât și un standard după care să îmi ghidez emoțiile mele, adesea înșelătoare.
Încrederea noastră vine de la Dumnezeu, iar când trăim cu această perspectivă, totul devine mult mai clar și mai ușor.
Don’t let the bad days make you think you have a bad life.