Deja ne aflăm la sfârșitul acestei veri și Septembrie ne bate la ușă cu pași grăbiți. Îmi amintesc cu nostalgie de Ianuarie și cum îmi făceam lista cu tot ce vreau să realizez în acest an.
Scop și viziune și liste peste liste și cum din tot ce mi-am dorit atunci, nu am reușit să duc la capăt decât un sfert din tot ce mi-am propus.
E ok – nu niciodată prea târziu să o luăm de la capăt. Însă, cred că e important să reflectăm la tot ce am făcut sau nu am făcut până acum. Și apoi, să ne gândim cum vrem să fie ceea ce a mai rămas din acest an.
Nu mai încerca să prinzi lucrurile din mers, ci începe și organizează-ți viața!
Când vine vorba de organizare aici se poate vorbi de la organizare personală (timp, bani, relații, etc), la organizarea casei, la organizarea profesională și așa mai departe.
Când vine vorba de planificări am ceea ce eu numesc.
- Planificări zilnice (la cât mă trezesc, la ce oră plec de acasă, la cât merg la sală, la cât plec de la birou – ați înțeles ideea).
- Planificări lunare – aici mă orientez foarte mult după ce îmi propun să realizez luna respectivă (termin de citit o carte anume, postez 3 articole noi, planific o ieșire undeva, zile de naștere importante, etc).
- Planificări anuale – de exemplu pentru 2020 my big goal e să public volumul doi al romanului ,,Am aflat cine sunt”.
și pe lângă astea am un fel de planificări secundare:
- Blog planning – exemplu în Septembrie voi merge mult pe ideea de Mulțumire).
- Meal Plan – de la liste de cumpărături, la ce gătesc/gătim (atât și eu și Sami suntem implicați în asta), ce luăm cu noi la prânz, etc.
- Self – care / Dezvoltare Personală
Am și planificări in my day to day job, dar astea cât de mult pot încerc să nu le aduc acasă și odată ce plec de la birou la 17:30, nu mă mai gândesc la nimic legat de lucru până a doua zi.
Un lucru pe care cred că e important să îl ținem minte: Iubesc listele, dar în același timp încerc să fiu flexibilă și să nu fiu stresată dacă nu realizez ce mi-am propus într-o lună anume.
Suntem oameni, nu suntem roboți și câteodată cel mai bun lucru pe care îl poți face e să te uiți la Hallmark channel or just have a nap.
Așa că pentru lunile rămase din acest an – KEEP CALM & PLAN ON!