Cei mai mulți dintre noi avem o viață cât se poate de normală. Un loc de muncă de la 9 la 5, timp cu familia, cu prietenii, citim, ascultăm muzică sau orice altceva mai facem.
Și pentru că avem o realitate atât de ”normală” prețuim fiecare moment în prezența Domnului, de la citind din Cuvânt, la mersul la biserică.
Dar ce faci dacă în fiecare zi ești în biserică? Dacă ești acel om care realitatea lui e să îi conducă pe ceilalți în închinare? Cum rămâi tu pasionat de prezența Domnului, când până la urmă ăsta e job-ul tău? Hope makes sense ce vreau să întreb.
În urmă cu câteva săptămâni i-am scris Tabitei pe tema asta. Ea este unul dintre liderii de închinare ai Școlii Biblice Cristos pentru România, loc unde poți să zici că sunt preocupați de Împărăția Domnului 24/7. De la condus închinarea poate zile la rând, la repetiții, compus și așa mai departe, poți foarte ușor să cazi în chestia de rutină și de normalitate. Așa că am întrebat-o pe ea, cum își păzește ea inima de aceste situații.
Cred că totul începe cu conceptul de închinare – închinarea îmi este un mod de viață, prinde și trebuie să prindă contur în toate departamentele vieții. Altfel, mai devreme sau mai târziu, devine o “povară” , o oboseală, doar datorie, poate chiar job:)) și devine un fals, poate deveni un idol.
Pentru mine, o închinare în duh și adevăr, conectată și bine înrădăcinată în relația cu Dumnezeu Tatăl-Fiul-Duhul Sfânt-Scriptura este viață, revelație, prospețime, și se revarsă dincolo de “timpul alocat și exprimat prin muzică” într-un program sau o sesiune. Cred că asta se revarsă în viața de zi cu zi, prin tot ce suntem și cine suntem.
Postul și rugăciunea sunt cât de poate de importate. Scriptura, Biblia are descrieri și Îl prezintă pe Tatăl și pe Fiul în moduri extraordinare, și, personal, cred că avem nevoie să umblăm cu Persoana Duhului Sfânt pentru a avea o înțelegere mai profunda și a lăsa suflarea Sa dătătoare de viață să ne inspire.
Cu cât învăț să parteneriez cu Duhul Sfânt, și învăț să onorez această Persoană, prin ascultare și supunere-în viața de zi cu zi, cu atât trăiesc noi experiențe extraordinare.
Aduce revelație, ungere proaspătă, stârnește focul-pasiunea din inima mea, aduce direcție.
Fiind despre El, din El și pentru El, asta aduce o odihnă și un “release” din a trudi în vreun fel. Atâta vreme cât privirea îmi este ațintită pe El, pe relație, mă bucur de libertate și siguranță în tot ce fac, indiferent de provocări.
Închinare prin cântat și timp petrecut în prezenta Lui!
Cultiv părtasie, învăț tot mai mult lucrul acesta, indiferent de starea mea (emoții sau situații – învâț continuu că totul se rezumă la o conecție permanentă în prezenta Lui, desigur prin moduri de expresie diverse).
Tabita mă inspiră pe foarte multe domenii, de la să fiu o vocalistă mai bună (are conservatorul terminat – so știe muzică), la Hey – cum dăm loc Duhul Sfânt să lucreze pe piesa asta (cunoaște partea spirituală a muzicii). Deși aș mai avea câteva lucruri de adăugat aici, cel mai mult mă inspiră la ea faptul că nu a zis nu chemării lui Dumnezeu de peste viața ei. She owns her call and that’s a really big deal. So yeah, inspiring.
Mă opresc aici cu cuvintele, pentru că la cum o știu pe Tabita zice: Ioana, puteai să te oprești acolo după – prin moduri diferite de expresie.
🙂 Mulțumesc Tabita!