Search and Hit Enter

Războiul Cuvintelor – song story

Am descoperit piesa Oanei acum câteva săptamâni. Am văzut-o din întâmplare la cineva pe Facebook. Prima dată am fost hmm, interesant, dar după ce am ajuns la refren… yeah să zicem că am ,,zăpăcit” butonul de replay pe Youtube. 🙂

Stilul piesei, versurile care sunt mai relevante ca niciodată, tot aranjamentul muzical – cu siguranță Oana aduce ceva nou în muzica noastră.

Am tot ascultat piesa și după câteva zile, am zis că trebuie neapărat să îi scriu, iar asta ne aduce aici. Îmi place să fac song story-uri pentru că în spatele fiecărui cântec se află o poveste nespusă.

Aceleași întrebări, dar o inimă, o călătorie diferită.

  • Cum și când a început călătoria ta muzicală?

Totul a început când mi-am dat seama că pot să îmi cânt trăirile, să-mi pun gândurile pe o foaie și visele mele să prindă culoare prin note muzicale. Toată povestea a început în adolescență, când am învățat primele acorduri la clapă și am compus prima piesă.

  • Dacă ar trebui să descrii în trei cuvinte relația ta cu Dumnezeu care ar fi acelea?

Sinceritate, prietenie, mulțumire.

  • Care e cel mai bun sfat pe care l-ai primit de la cineva?

Nu cred că l-am primit încă, dar de fiecare dată când citesc Biblia, primesc cele mai bune sfaturi pentru inima mea.

  • Dacă ar trebui să numești câteva persoane care te inspiră în umblarea ta cu Dumnezeu care ar fi acelea?

Mă inspiră oamenii întegri, care au curajul să fie ei indiferent de valorile societății. Oameni care își cunosc identitatea și trăiesc cu pasiune. Sunt mai multe persoane, atât din trecut, cât și din present, care într-un mod direct sau indirect au avut o influență asupra vieții mele. 

  • Care este cartea ta preferată? 

Îmi place mult cartea ,,Cu Dumnezeu în subterană’’ de Richard Wurmbrand.

  • Ce muzică/alte trupe asculți?

Ascult mai multe stiluri de muzică: worship, rock, rap, pop, r&b, soul, gospel. Ca și artiști/trupe îmi plac: Toby Mac, Lacrae, Bethel, Hillsong, Brit Nicole, Tory Kelly, Jordan Feliz etc.

  •  Și acum să trecem la scopul acestui interviu – Războiul Cuvintelor. Care este povestea acestui cântec și ce vrei să transmiți prin el?

Ideea de Războiul Cuvintelor a început când am scris refrenul, după care am început să construiesc, pornind de la această idee, și celelalte părți ale piesei. Textul l-am scris împreună cu Emanuil Cordoș, talentatul meu soț.

Tema principală a piesei este puterea cuvintelor și faptul că de multe ori nu suntem conștienți de ceea ce rostim și efectele pe care cuvintele le au asupra altora, minimalizându-se importanța. Pentru partea de producție muzicală am lucrat cu Cătălin Ivascu și Levitchi Timotei.

Cred că schimbarea începe din interior și îmi doresc să fim o generație care construiește ceva frumos în jurul său. O generație care îl ridică pe celălalt căzut și aduce speranță celui care și-a pierdut-o.