Primitori de oaspeți, fără cârtire. Doar cine a cunoscut dragostea Domnului poate fi așa.
Mai presus de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate. Fiţi primitori de oaspeţi între voi, fără cârtire. (1 Petru 4: 8,9)
Biserica primară trăia într-o astfel de unitate a dragostei. Având toate lucrurile împreună, își trăiau viața în intimitate și transparență. Și plini de harul de care ai nevoie pentru a nu cârti, pentru a nu judeca.
A fost mediul ideal ca cei necredincioși să aibă o întâlnire cu Cristos. Să vadă cu ochii lor viețile schimbate. Și să afle că promisiunile sunt valabile și pentru ei. Să se simtă acceptați de un trup care cu adevărat reprezenta inima unui Dumnezeu iubitor.
Azi, biserica nu mai este în cartierul nostru sau în fața blocului. Avem clădiri special pentru acest scop – să mergem la ”bise”.
Și poate că îi inviți pe cei dragi ție la bise. Să audă Cuvântul Lui. And that is great! Dar poate că ești prea timid pentru asta. Sau poate că…lucrurile nu merg cum ai fi vrut.
Dar este un loc în care cu siguranță ar veni – dacă ești primitor de oaspeți. Cel care nu are încă îndrăzneala să te însoțească la biserică va intră în contact cu Cristos care trăiește în tine, in your living room.
Casa ta și masa ta (fie că este încărcată ca de sărbătoare sau ai doar pită cu brânză) crează cel mai bun context de părtășie.
În vremea bisericii primare, casele aveau o structură suficient de flexibilă cât să se poată întinde și extinde, fără să se strice. La fel și mesele și comunitățile – erau mereu gata să se lărgească. Gata să primească un oaspete. Care să rămână.
Cam ca și burdufurile noi pregătite pentru vinul cel nou.