No man is an island – pentru că nu am fost creați să fim singuri. Am fost predestinați pentru înfiere. Avem nevoie să simțim că aparținem unui grup, unei comunități, unei familii.
Dacă ești the popular kid type, atunci ”gașca” ta e numeroasă și diversă. Iar dacă preferi să stai mai mult printre cărți decât printre oameni, atunci poate ”grupul” tău are două sau trei persoane – și de fapt, poate nici lor nu te deschizi prea mult.
Prețuiește relațiile sănătoase din viața ta. Poate nu sunt perfecte – but no man is.
În loc să te gândești cum ar fi dacă ar fi …altfel, începe de unde ești. Privește la ceea ce ai, la oamenii din jurul tău, la prietenii, amicii sau chiar cunoscuții tăi. Și Domnul îți va da înțelepciune și discernământ, să descoperi valoarea lor.
Nu alege izolarea doar din comoditate. Fă-ți partea cu o inimă sinceră. Lasă-te cunoscut. Investește intenționat timp și energie în oamenii pe care El i-a pus în jurul tău. Oamenii înfloresc așa frumos atunci când sunt iubiți.
Și tu ești mai fericit când iubești, când lași ca ceea ce tu ai primit de la El să se reverse către ceilalți.
What a blessing! Să ai pe cineva care să-ți cunoască inima, care să te încurajeze și care să te provoace să îți atingi potențialul. Cu care să râzi până te doare burta și cu care să poți lăuda numele Domnului. Pe care să îi suni și când nu știi cum să faci sarmale și când ai avut un vis profetic. Because life is both.
In the same way I loved you, you love one another. This is how everyone will recognize that you are my disciples—when they see the love you have for each other. ( John 13 : 35 )