Chris
Nina ne îndoapă pe toți. David e deja la a nu ştiu câta porție de clătite – tipul poate mânca cât o echipă întreagă de fotbal.
,,Iubesc vremea în oraşul ăsta! Nu îmi vine să cred că e noiembrie şi eu încă port tricouri şi beau limonadă afară, în curte.”
Aisha bea limonadă, eu beau apă şi într-adevăr, Crayton are temperaturi domoale. Seara ai nevoie de cel mult un hanorac ca să fii OK.
Stăm amândoi în leagănul din curte şi discutăm despre vreme. Deocamdată.
Știu de ce a vrut să vin azi aici – mesajele de aseară. Ez i-a zis lui Alex şi Alex i-a zis ei şi nu ştiu de ce, dar în ultimul timp, Ash e determinată să ne facă pe toți o familie mare şi fericită. Ca de obicei, când vreau să trimit oameni la plimbare, am câte o replică pregătită:
,,Deci nu te-ai plictisit încă de Alex? Să ştii că, dacă vrei ceva acțiune, eu sunt aici!”, spun şi îi trag cu ochiul, plin de mine.
,,De unde ştii că nu am parte de toată acțiunea de care am nevoie?”, vine replica ei, pe acelaşi ton.
Asta îmi place la ea. E printre puținii care ştiu să îmi răspundă cu aceeaşi monedă, care au curajul să îmi răspundă înapoi.
,,Pentru că Alex mai degrabă şi-ar tăia venele decât să îți pună virtutea în pericol.” La naiba! Doar după ce mi-au ieşit cuvintele pe gură mi-am dat seama ce am zis.
,,Aşa-i?”, rosteşte ea entuziasmată, ignorând partea cu tăiatul venelor.
,,Chris, parcă mi-e frică să zic asta cu voce tare, ca nu cumva să mă trezesc dintr-un vis sau ceva de genul, dar sunt atât de fericită!!! Știu că sună foarte banal, dar mă simt atât de binecuvântată cu el. Alex e pur şi simplu perfect!”, încheie ea.
Privirea ei are o sclipire aparte, care, în urmă cu câteva luni, nu era acolo.
Super! Yeah! Îmi place la maxim să aud cât de perfect e Alex. Adevărul e că Ash e pe mâini bune cu el. Tipul s-a schimbat mult de când nu mai suntem prieteni; practic, e un alt om. Pfff, total alt om! De exemplu, ştiu că face o chestie de genul „fără atingeri şi săruturi până la căsătorie”. Ca să îşi protejeze inima sau ceva idioțenii de genul – o mare prostie, după părerea mea. Vechiul Alex nu ar fi făcut asta nici într-o mie de ani. De cele mai multe ori nu ştia nici numele fetelor care treceau prin patul lui.
Nu zic asta cu judecată – şi eu am defectele mele. Acum sunt sigur de faptul că, indiferent de ce s-ar întâmpla, Aisha va fi întotdeauna pe primul loc pentru el, lucru de care eu unul nu aş fi capabil.
,,Te-ai schimbat la față! Chris, sunt OK!”, îmi zice ea cu o voce scăzută, acoperindu-şi involuntar încheieturile.
Am înghițit în sec şi am rămas cu privirea în pământ. Nu ştiu ce să zic. Nu am fost niciodată bun la cuvinte, detaliu care, probabil, nu se va schimba vreodată.
Mă ia de mână şi îmi caută privirea cu ochii ei perfecți în ciudățenia lor.
,,Am terminat-o cu trecutul meu şi în fiecare zi mă trezesc tot mai departe de greşelile mele. Cum zice şi Nana, e un proces.”
,,Știu, dar Ash…”
,,Chris”, mă întrerupe, ştergându-şi palmele de pantalonii ei scurți, ,,dacă tot suntem sinceri unul cu altul, nu te-am chemat aici doar pentru clătite.”
,,Nu zău!”, exclam eu.
Zâmbeşte uşor, dar fără să-şi schimbe privirea. ,,Sunt îngrijorată în privința ta.”
„Okay, bun – începe cu asta.”
,,Nu fă pe deşteptul cu mine, că am toate motivele să fiu îngrijorată. Ba eşti, ba nu eşti la şcoală! De fapt, stai! Greşesc! Ajungi dimineața la şcoală, doar că, de cele mai multe ori, pe la prânz eşti de negăsit. Fața ta poartă urmele weekendurilor tale.”
,,Aisha!”, îi rostesc rar numele.
Mă opreşte cu o mână în aer şi continuă pe tonul ei de învățătoare, care probabil i se trage de la mătuşa ei. Vorbeşte aşa ori de câte ori vrea să se facă bine înțeleasă. Adevărul? Îmi e dragă când se agită în felul ăsta, aşa că îi dau pace. Doar că nu a mai folosit de multă vreme tonul ăsta cu mine.
,,Nu, stai că nu am terminat! Eşti tot timpul la clubul ăla şi înțeleg că vrei să faci lupte sau cum le zici. Doar că nu e okay, e periculos. Știu că te antrenezi din greu, însă ceea ce faci tu nu cred că se poate numi un antrenament corect. Vrei să te antrenezi ca un sportiv, dar sunt sigură că luni dimineaţa respirația ta mirosea a alcool, Chris. Nu poți amesteca lucrurile chiar aşa! Dacă faci asta, fă-o ca lumea! Mai lipseşte să aud că treci pe pastile, pentru a-ți îmbunătăți rezultatele.”
Poate că am o chestie cu alcoolul, dar nu aş trece niciodată la pastile. Aproape că am pierdut-o pe ea din cauza lor. Nu i-aş face una ca asta. Iar legat de ceea ce fac la club, când urc în ringul ăla sunt doar eu, nu o versiune de-a mea umflată de steroizi.
Vreau să o opresc din turuială, însă are şi ea dreptatea ei. Duminică noaptea am fost la o petrecere cu Filip şi am trecut pe acasă doar ca să fac un duş rapid, dar hey – măcar am ajuns la timp la şcoală. Am fost chiar mândru de mine.
Realitatea pe care o trăiesc mă dezgustă de cele mai multe ori, dar îmi şi place, tot de atâtea ori. Aşa cum e, e a mea – e tot ceea ce cunosc. Fiind prins în lumea mea cu petreceri şi seri la club, nu mai văd alte nimicuri.
Ca de exemplu, relația cu tatăl meu sau cu mama mea, care ne-a părăsit de mulţi ani. Sunt imun şi la toată faza cu Miriam şi chiar la marea întrebare: ,,Oare există ceva mai mult pentru mine decât ziua de azi?”
Știu răspunsul, îl aud în inima mea tare şi răspicat, însă mă sperie. Aşa că încerc din răsputeri să îl reduc la tăcere.
,,Ash, nu mă înțelege greşit, dar tu habar nu ai ce fac eu cu viața mea! Sau ce se întâmplă în fiecare vineri seara.”
,,Ba da, Chris! Tocmai de asta sunt îngrijorată, pentru că ştiu!” Ez și Alex. Precis i-a auzit vorbind.
,,Am aflat de tipul cu care te-ai luptat în urmă cu câteva săptămâni. Știu că a trebuit ca arbitrul să intre în ring, să te oprească, deşi adversarul tău era deja la pământ. Și Mir…”.
Se opreşte cu durere în ochi.
Mă ridic de lângă ea.
,,Nu vreau să aud!”, îi spun tăios şi mă mut de pe leagăn pe scări.
Nu rosti cu voce tare.
,,Miriam nu se întoarce anul ăsta acasă. Și ştii că deja are pe altcineva sau ceva de genul.”
Îmi las capul în mâini. Mă simt mizerabil şi asta se vede cu ochiul liber. E okay, în prezenţa ei. Știu! Știu de câteva săptămâni bune, iar unul dintre mesajele lui Ez de aseară nu a făcut decât să confirme asta.
,,Dar dacă te ajută cu ceva, i-a zis lui Alex adevărul. Că tu nu ai avut nicio legătură cu problema ei cu drogurile! Că ai încercat de nenumărate ori să o opreşti!”
Alex a crezut că eu mă aflam în spatele dependenței surorii lui. Cred că şi tatăl meu a gândit la fel şi de altfel, toți cei din jur. Nimic mai neadevărat, în ciuda reputației mele. Am încercat câteva chestii, de dragul experimentării, dar drogurile nu sunt pentru mine.
Nu urăsc nimic mai mult decât sentimentul de neputință, de a nu fi în control şi exact asta fac drogurile: preiau controlul asupra consumatorului.
Aisha se aşază în genunchi, lângă mine şi spune:
,,Chris, văd că nu îți găseşti locul. Știu că simți că nu ai aer.”
,,De unde ştii?”, îi zic pe un ton cât se poate de dur. Alții ar fi fugit deja din fața mea.
,,Pentru că şi eu am fost exact la fel şi nu vreau să…” Se opreşte.
,,De ce nu accepți oferta lui Alex de a pleca la centrul ăla, timp de câteva săptămâni?”
Centru? Pfff. Un bărbat adevărat nu fuge de probleme. Își rezolvă mai întâi problemele, apoi pleacă unde vrea el!
Știu că gaşca încă e în spate, dar deja simt că îmi pierd răbdarea cu ea şi nu vreau să fac ceva ce voi regreta mai târziu. Mă ridic şi dau să plec, când ea rosteşte aceleaşi cuvinte ca şi Ez:
,,Atragi atenție nedorită!”
Aisha se ridică şi se apropie de mine.
,,Nişte tipi dubioşi au pierdut bani, o sumă mare de bani. Au pariat contra ta şi au pierdut. Ez a încercat să rezolve cumva situația, doar că nu cred că a reuşit. Tipii ăştia vor să îți ceară să pierzi următorul meci.”
Nu am înjurat niciodată în fața ei, dar cred că există un început pentru toate. Și Ez?! De ce nu a zis nimic aseară?
Îmi pot rezolva singur problemele. Oare tatăl meu știe ceva de asta?
Îmi vine în minte Patrick, care se ține după mine ca un căţeluş. Îmi trec mâna prin păr.
Nu am nevoie de ajutorul nimănui. Nu mai sunt copilul ăla neajutorat care plânge sub masa din bucătărie pentru că, în cealaltă cameră, taică-su strigă că o omoară pe cea mai importantă persoană din viața lui.
La opt ani, mama era totul pentru mine. La nouă ani, lumea mea era spartă în bucăți şi se pare că puzzle-ul ăsta nu va mai putea fi pus vreodată la un loc. Acum am lumea la picioare! Sigur, e doar Crayton, dar în cercul ăsta mic, nimeni nu îndrăzneşte să îmi zică nimic. Nu am nevoie de nimeni, nici de Ez, nici de Alex şi nici de tatăl meu. Îmi rezolv singur problemele!
,,Și mai e tipul ăsta care a venit de câteva ori la mine să…”
Ce tip?
,,Să ce? Ce tip, Aisha???”, strig.
,,Nu îl ştiu după nume. E de la şcoală, dar nu am zis nimănui de el. Nu vreau ca Alex sau Ez să facă ceva.”
O văd că îşi mişcă buzele, dar în urechi nu aud altceva decât sunetul sângelui meu, clocotindu-mi în vene.
,,Care tip, Ash?”
,,Chris, ți-am spus că nu îl ştiu. L-am văzut doar de câteva ori la şcoală. Filip îl cunoaşte. De fiecare dată a fost cu el.”
Filip a fost cu el?
,,Ce ți-a cerut?”, continui eu, pe un ton apăsat. Repet: ,,Ce ți-a cerut, Aisha?”
Citesc pe fața ei un munte de îngrijorare şi văd că are lacrimi în ochi. Dintr-odată simt o mână puternică pe umăr.
,,Cred că ajunge!”
David. Pentru un tip cu degete de pianist, are o mână destul de puternică. Adevărul e că, muzician sau nu, are aceeaşi constituție ca a mea. Eu sunt doar puțin mai lat în umeri decât el.
,,Chris!”, strigă şi Alice, de lângă el.
O văd pe Nina venind în spatele Aishei. Abia acum îmi dau seama ce fac. O strâng pe Aisha de ambele brațe atât de tare, încât se pot vedea clar urmele degetelor mele. Îi dau drumul dintr-odată şi mă dau un pas în spate. Un pas distanță între mine şi ea. Între mine şi ei. Ce naiba e cu mine?
,,Ce ți-a cerut?”, întreb eu pentru ultima dată, dându-i de înțeles că, de data asta, vreau un răspuns clar.
,,Să îți spun să renunți la tot ce înseamnă club şi la tot ce faci acolo!”, răspunde ea printre lacrimi.
Okay… Mi-am dat seama că în viața asta sunt unele lucruri pe care le poţi controla. Și mai sunt altele, pur şi simplu mizerii, pe care viața ți le oferă pe tavă. Chestiile de pe tavă? Nu ai absolut niciun control asupra lor. Gen părinții tăi, care au eşuat la tot ceea ce înseamnă parenting. Prietena ta, care la prima problemă te-a băgat pe tine la înaintare, să iei vina pentru tot şi apoi te-a lăsat pentru altul. Prietenii, care de fapt nu îți sunt tocmai prieteni.
Sunt oameni care te ştiu, dar care nu văd cine eşti cu adevărat. Îmi dau seama că, în anumite situații, chiar nu poți face mai mult.
Însă acum vine partea aia cu lucrurile pe care le poţi controla. Nu sta cu mâinile în sân! Acceptă consecințele acțiunilor tale și fă ceea ce trebuie să faci!
Știu cine e tipul respectiv. E mai mare decât mine ca vârstă, dar suntem în acelaşi an şcolar – clase paralele. Știu şi unde locuieşte. Culmea, chiar am fost cu Filip la el acasă, în urmă cu câteva săptămâni.
Cred că îi voi face acum o vizită. Da. Și apoi o să trec și pe la Filip, să îi urez o sâmbătă la fel de plăcută ca și prietenului său, Atlas.
Știe că jigodia aia a amenințat-o pe Ash şi nu mi-a zis nimic. Ajung la motocicletă şi înainte să îmi pun casca, scot telefonul. Ez răspunde din prima. Știe că nu sun decât atunci când am ceva important de zis. Îi dau adresa şi stabilim să ne întâlnim acolo, peste jumătate de oră. Până când va ajunge el, problema mea va fi deja rezolvată. De către mine, nu de către altcineva.
Mă urc pe motocicletă.
,,Da, sună-l şi pe tatăl meu. Cred că o să am nevoie de el. Și încă un lucru – poți să îi spui lui Alex că accept oferta cu centrul minune.”