Chris
,,Vreau să ştiu!”, îmi cere Aisha. Îmi tot răsuceşte capul, dintr-o parte în alta, ca să vadă mai bine urma de pe fața mea.
E puțin după ora zece şi avem istorie împreună, dar sunt sigur că ea se referă la evenimente mai recente decât Evul Mediu. Oftez şi trag jucăuş cu ochiul. Mă rog, cu ochiul bun, că am o tăietură urâtă deasupra ochiului drept, de acum două nopți. Văd cu el, dar să zicem că e… puțin mai leneş.
,,E doar farmecul meu care dă pe dinafară!”, răspund şi parcă dintr-odată mă simt mai bine. Fata asta este singura persoană care mă poate face să zâmbesc. Ori de câte ori e în preajma mea, întunericul meu prinde culoare.
E Aisha şi e singura ființă la care țin pe lumea asta. Și nu, nu sunt interesat de ea în felul ăla.
,,Da, da, siguuur. Într-o zi, farmecul ăsta al tău te va pune la pământ!”, îmi aruncă, deloc impresionată.
Vrea să mai zică ceva, dar îşi ia dintr-odată mâna de pe fața mea şi priveşte undeva în spatele meu. S-a luminat toată şi zâmbeşte.
Perfect. Şi eu care credeam că am o dimineață bună! De fapt, am avut un weekend bun.
Am câștigat lupta de vineri seara. În plus, tipa pe care am agățat-o la petrecerea de după m-a ținut destul de ocupat în weekend. Azi-dimineață, la cinci, a venit să îmi aducă micul dejun. Să ne mai vedem încă o dată, înainte să plece la facultă, la distanţă de câteva ore de Crayton. O cheamă ceva cu A… Aly… Elly… Ce?! Nu e ca și cum trebuie să ne spunem pe nume pentru a lua masa împreună – dimineața, la cinci. Sunt curios dacă tipa știe că sunt minor.
,,De ce faci fața asta ori de câte ori îl vezi pe el?”, întreb nedumerit şi cu o oarecare urmă de amărăciune în glas.
,,Știi, nu e ca şi cum cade foc din cer dacă îi rosteşti numele!”, îmi răspunde ea, cât se poate de calmă.
Numele lui – Alex. Ohh da… Alex – marele salvator, cu programul lui educațional măreț! Tipul e mai tot timpul pe aici. Are până şi propriul lui birou lângă biroul directorului.
Cândva, demult, am fost cei mai buni prieteni. Apoi… E o poveste lungă. Cert e că am ajuns să nu mai pot respira acelaşi aer ca el. Aşa că ne-am ocolit multă vreme. Asta până acum câteva luni, când ceva s-a schimbat între noi. Poate că a fost Aisha, care tot a încercat să ne apropie, poate pumnii aruncați în seara aia pe terenul de baschet. Nu sunt sigur, însă ce ştiu e că acum reuşim să stăm în aceeaşi cameră fără a sări unul la gâtul celuilalt. Tipul tot nu îmi place, dar cel puțin pot să îi tolerez prezența, ceea ce nu aş recunoaşte niciodată în fața lui.
Apropo de istorie – Aisha e prietena lui.
Pe scurt, Aisha a venit în Crayton vara trecută, la mătuşa ei, Nana. „Planul” era ca, în trei luni, să-şi pună viața în ordine. Între timp, a descoperit că nu doar Nana se află în spatele mutării ei, ci şi Alex. Cum spuneam, program educațional şi toate cele. Amândoi doreau să o ajute. Lucrurile au evoluat, astfel că, la finalul verii, toți au hotărât că e mai bine ca Aisha să rămână aici, pentru a-şi termina ultimul an de liceu împreună cu prietenii ei. Și pentru un happy end ca la carte, Alex şi-a pus inima pe tavă înaintea ei, iar de atunci sunt un cuplu de revistă.
,,Aisha! Alex!”, strigă dintr-odată Nina, care apare brusc lângă noi. ,,Tu….!”, zice către mine, cu o urmă de dezgust în glas. ,,Vreau să ştiu?!”, întreabă, gesticulând către ochiul meu special.
Mă dau la o parte şi îi fac loc să intre în clasă, ignorându-i cu desăvârşire întrebarea. Nu ştiu cum s-a nimerit, dar semestrul ăsta am aproape acelaşi orar ca şi gaşca veselă. La fiecare oră sunt fie cu toți, fie cu câte unul dintre ei. Dacă nu cu Nina, atunci cu Alice, dacă nu cu cele două fete, atunci cu David şi dacă nu cu el, cu Aisha.
Ora trebuia să fi început de mult, însă profesoara nu mai apare. Câțiva întârziați se înghesuie pe lângă noi, să intre în clasă. Alex îşi ia la revedere de la Aisha. Nu aud clar ce vorbesc, dar am înţeles ,,Ne vedem săptămâna viitoare.” Respectuos ca întotdeauna, o sărută pe frunte la plecare, iar eu, ca o adevărată rază de soare ce sunt, o întreb: ,,Pfff, doar pe frunte?”. Mă împinge către clasă râzând, iar eu continui: ,,Niciun stres, pot face eu lucrurile mai interesante pentru tine!”
,,Chris!!!”, exclamă ea, şocată.
Prietenul ei, enervantul, e vizibil neafectat de comentariul meu.
,,Seară de vară – noi doi, un birou”, enumăr eu râzând, în timp ce intru în clasă. Șocată de replica mea, Aisha mă urmează, în timp ce-l priveşte cu ochi de cățeluş pe Alex. Acesta rămâne în urma noastră, cu un zâmbet tâmp pe față. Sigur pe mine, îi trag cu ochiul. Îi tolerez prezența, dar asta nu înseamnă că mă voi purta cu mănuşi cu el. Eh, pe cine păcălesc?! Toți trei ştim că trenul ăla a trecut pe lângă noi. Mă rog, pe lângă mine.
,,Nu, Aisha, nu vreau să stau lângă tine!”, dramatizez eu, râzând în continuare.
,,Ai terminat?!”, întreabă ea pe un ton autoritar, în timp ce se aşază.
,,Eu nu înțeleg – de ce stăm lângă el?”, se bagă şi Nina, cu tonul ei de ființă superioară.
,,De ce stăm lângă el?”, repet eu, pe acelaşi ton ca ea. O imit doar ca să o enervez. Da, pentru ca dimineața mea perfectă să meargă cu totul pe apa sâmbetei, la ora de istorie stau între cele două fete.
,,Înghețată, ciocolată şi gogoşi. Înghețată, ciocolată, gogoşi. Happy thoughts!”, hiperventila Nina – ca să se liniştească, cred. Nu ştiu.
Fata asta are un adevărat fler pentru dramatic. Și cireaşa de pe tort, lunea e ziua ei în care poate mânca tot ce vrea. Se pare că alegerea de azi este… ,,Înghețată, ciocolată şi gogoşi!”, se unesc două voci lângă mine, după care izbucnesc în râs. Pfff! E abia luni; va fi o săptămână lungă.