Hello beautiful people!!! Hello 2022! Sper că toți ați avut un Decembrie fain împreună cu cei dragi. Pentru că, într-un final, sărbătorile de iarnă sunt pentru a petrece timp cu familia și mai mult, sunt un timp petrecut cu noi înșine (recharge, regroup, refocus).
Undeva pe la jumătatea lunii Octombrie, totul în viața noastră începe să se aglomereze, și ba mai mult, chiar să se accelereze, ca într-un final, toată furtuna asta, să se liniștească în Ajunul Crăciunului. Parcă abia atunci, respirăm pentru prima dată după mult timp.
Poate că sunt de vină colindele de pe fundal, brazii de Crăciun, luminițele colorate sau poate chiar oamenii pe care îi vezi peste tot zâmbind, dar în perioada de 24-31 Decembrie, parcă întreaga lume capătă o altă însemnătate – mai multă bucurie, mai multă bunătate, mai multă compasiune.
Personal, am avut un noiembrie/decembrie cât se poate de aglomerat. De la călătoria noastră în România, lansarea volumului doi de la ”Am aflat cine sunt”, la lansarea site-ului Neos (our very own {Laura & I} publishing house), la taskuri interminabile pentru job-ul meu zilnic, însă totul s-a oprit, exact cum menționam mai devreme, în Ajunul Crăciunului. Și pentru că prima dată după mulți ani, nu am lucrat la nici un ”extra” proiect, am avut o vacanță liniștită. #staycation cu multă odihnă, mâncare fără numărat calorii și filme, multe filme de Crăciun.
Poate că pentru unii asta nu e mare lucru, însă pentru mine care în urmă cu doi ani, în noaptea de revelion, scriam la ”Am aflat cine sunt’‘, câteva zile în care pot să nu fac nimic… man, heaven on earth și sunt mulțumitoare pentru fiecare moment.
Mi-aş dori să pun Spiritul Crăciunului într-un borcan şi să mă bucur în fiecare lună. Harlan Miller
Însă, un mare ÎNSĂĂĂĂ – în toată perioada asta, eu care am început vacanța exhausted și fizic și psihic, nu am putut să nu mă întreb: Cum pot avea un Crăciun în fiecare zi?
Ok, poate că un Crăciun în fiecare zi e prea mult, dar cum pot avea un Crăciun cel puțin odată pe lună.
Și nu, întrebarea mea nu are nici o legătură cu brazii de Crăciun sau cadourile de sub pom, ci cu un stil de viață.
Un stil de viață în care am timp. Timp pentru odihnă, timp pentru a crea, timp pentru familia mea, timp pentru a mă concentra și mai mult pe relația mea cu Dumnezeu.
Un stil de viață în care să pun accent pe mai puțin. Mai puțin timp pe social media, mai puțină atenție la cum arăt (I’m not joking, I had days when I counted every sugar intake or days beating myself up cause I’m not spending enough time in the gym), mai puține lucruri cumpărate, mai puțină îngrijorare, mai puține gânduri negative.
Less of me & more of God
Zilele astea căutam ceva în Bible și am dat peste 1 Timotei 6:6-8, îmi place cum sună în engleză:
”When we were born we had God, when we leave this world if we focused on God, then we leave with him. Living simply gives you margin in your mind and heart to focus on God and to seek him.”
Că tot ziceam de mai puțin și de mai mult, dacă ar fi să am un fel de motto pentru 2022, cred că ar fi acesta: Less of me & more of God.
Hugs,