Search and Hit Enter

Inspirație și excelență

Inspirație, excelență, calitate, sunt cuvinte pe care le auzim zilnic, hai să discutăm puțin despre ele, dar înainte de asta, vom face un mic anunț.

David Santiesvan este unul dintre cei mai buni bloggeri la ora actuală în materie de laudă și închinare. Scrie despre tot felul de idei legate de echipă, muzică, abordează anumite subiecte sensibile legate de închinarea din biserică și are o tonă de interviuri cu cele mai mari nume din muzica creștină de astăzi. Acum ceva timp am avut inspirația de a-i scrie un email și a schimba câteva cuvinte cu el, iar la final el a fost de acord să ne dea permisiunea de traduce articolele lui în limba română.

Am fost onorați și vom continua colaborarea noastră cu el. Nu vom face asta tot timpul, dar când scrie ceva relevant pentru noi, vom traduce acest lucru și în limba română. O să vă dați seama care articole vor fi de la el, pentru că întotdeauna îi vom menționa numele.

Pentru astăzi am ales un articol, care credem că va vorbi cuiva – 8 Metode pentru a fi inspirat și pentru a face lucrurile cu excelență.

,,Simți presiunea de a veni tot timpul cu ceva nou? Ai momente în care lucrurile vin de la sine, dar alteori te simți blocat? Sau termini duminica cu programul de închinare, răsufli ușurat, dar apoi îți dai seama că duminica viitoare trebuie să urci din nou pe șcenă și când te gândești la asta parcă ai un nod în gât?

Fluxul acesta de gânduri nu se mai termina niciodată. Ce m-a ajutat pe mine să mă opresc din a mă îngrijora cu privire la ce voi face data viitoare a fost să mă opresc din mă întreba dacă sunt suficient de bun. Asta s-a întâmplat atunci când efectiv m-am pus pe treabă. Am încetat să mai vorbesc despre ce trebuie să fac. M-am oprit din a mă îngrijora cu privire la acest lucru.

Pur și simplu am început să mă ocup de toate, fără a mai analiza ,,abilitățile” mele.

Oki – să lămurim un lucru – să nu încurcăm auto-critica exagerată sau teama de eșec cu ideea de feedback. Nu vrem să facem anumite lucruri, pentru că ne este teamă că nu le vom face bine. Clar, mai bine nu faci nimic, decât să recunoști că nu știi ce să faci în continuare (NOT). Singura soluție pentru a te surprinde pe tine cu idei noi, este pur și simplu să te oprești din a-ți spune ,,da, dar dacă…” și să faci ceea ce trebuie să faci. Nimeni nu este bun peste noapte și lucrurile se învață din mers.

Voi scrie câteva metode care te vor ajuta să termini această vară cu excelență și să te deprinzi cu câteva obiceiuri care îți vor face toamna mai ușoară. Sperăm ca aceste idei să te și provoace. Hai să vedem:

  1. Colaborează cu cineva care este MAI BUN ca tine – parteneriatul cu cineva care este mai bun decât tine, te ajută pe mai multe nivele. Înveți lucruri noi, ai feedback de la cineva care este cu ,,ochii” pe tine, lucruri care te vor ajuta să crești.
  2. Concentrează-te pe lucruri mărunte și constante – mai bine lucrezi zilnic la ceva câte 30 de minute, decât să fii ,,deep” doar așa, ocazional.
  3. Fă ce ai mai făcut – unul dintre motivele pentru care nu progresăm, este pentru că reinventăm roata în fiecare zi. În loc să faci acest lucru, stabilește-ți obiceiuri specifice – o oră și un loc anume. Așa, creativitatea poate deveni pentru tine o ,,rutină” care te ajută (este mai bine să îți dezvolți anumite discipline zilnice, decât să sari zilnic de la un lucru la altul – în felul acesta nu mai termini nimic niciodată).
  4. Programează lucrurile – vrei să termini ceva? Pune acest lucru în calendar. Ce idee bună!!
  5. Planifică totul cu o zi înainte – încă lucrez la acest aspect. Decât să mă trezesc dimineața și să mă întreb ce am de făcut azi, prefer să îmi planific ziua cu o ,,zi înainte”. Atunci când îmi planific totul cu o seară înainte, a doua zi este mult mai relaxantă pentru mine.
  6. Nu te mai îngrijora cu privire la calitate – câteodată nu vreau să fac ceva pentru că nu știu dacă o să îmi iasă la fel de bine ca data trecută. Nu te mai gândi la asta. Just focus on getting the work done. Faptul că vei fi constant va egala calitatea. În timp lucrurile se aliniază.
  7. Fii atent la ce gândești – oare nu este adevărat că gândurile noastre ne pot încetini? Ne descalificăm singuri. Ne oprim din a face ceva măreț. Fii atent la ceea ce gândești și crezi, și înlocuiește aceste gânduri cu ceea ce Dumnezeu spune despre tine.
  8. Ia exemplul altora – când mă simt blocat sunt atent la cineva la care mă uit cu admirație. Fă ce fac ei. Fie că este un autor, un blogger, un compozitor, un lider de închinare, un vânzător entuziasmat sau un pastor. Învâț de la ei.”

Ce proiect ai vrea să termini? Gândește-te la el, fă un plan și pune-te pe treabă.

Dacă doriți să citiți mai mult despre David Santiesvan – click aici  – you will find a ton of amazing stuff!