E greu să îți menții o minte pozitivă când zilnic te confrunți cu tot felul de provocări. Pentru mine, cel mai stresant e atunci când după o zi lungă îmi pun capul pe pernă și mintea mea nici cum nu se oprește.
De obicei nu se oprește pentru că mă gândesc la unicorni și norișori roz, ci pentru că fie las ca frica de necunoscut să preia controlul, fie las ca perfecționista din mine să se gândească la cel puțin zece scenarii pentru o anumită situație.
Îmi place să cred că sunt o persoană pozitivă.
Dacă ai fi cu mine într-o barcă care se scufundă, ți-aș zice: ,,ne scufundăm, dar important e că suntem împreună!!!” #together (și aș crede asta din toată inima).
În general sunt destul de fericită (o mare schimbare de acum doi, trei ani și un adevărat proces la care încerc să lucrez zilnic), însă, câteodată, dacă nu am grijă, las ca gândurile negative să preia controlul.
Ce fac atunci?
- încerc să cedez controlul (Doamne, Tu ești în control, cu cât încerc să controlez mai tare lucrurile, cu atât îmi dau seama că nu pot face nimic)
- Rugăciunea/Meditația/Afirmații pozitive – citesc versete din biblie care mă încurajează (poate că sună ciudat pentru unii, dar pentru mine chiar funcționează (Psalmul 23, Isaia 43, Luca 12, Psalmul 34 – cuvinte la care mă întorc din nou și din nou)
- Sportul – menționez des asta, dar mișcarea ajută să îmi pun ordine în gânduri
- Evit persoane care ”împrăștie” negativitatea – nu am nevoie îmi scoți în evidență greșelile altora
- Învăț să mă iert – am așteptări mari de la mine, lucru care intră des în conflict cu faptul că am momente în care sunt cel mai mare dușman al meu
- Scriu – în ultimii ani, scrisul a devenit cea mai productivă metodă de a face față gândurilor mele.
Cred că Joyce Meyer subliniază cel mai bine atitudinea față de gândurile negative:
“Being negative only makes a difficult journey more difficult. You may be given a cactus, but you don’t have to sit on it…”