Search and Hit Enter

Creativity Expression

Creativity Expression nu este doar titlul acestui articol, ci este o mică slujire care a început în inima Clujului, o slujire care exprimă inima Laurei pentru fetele din România.

„Să ştiţi că Domnul a ales pe Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminţia lui Iuda. L-a umplut cu Duhul lui Dumnezeu, duh de înţelepciune, pricepere şi ştiinţă, pentru tot felul de lucrări.” (Exod 35:30).

Dacă o vei cunoaște pe Laura, îți vei da seama de la o poștă că este una dintre cele mai creative persoane pe care le-ai întâlnit vreodată. Ea ,,zburdă” de creativitate, dacă pot să spun așa. De la faptul că aranjează un decor pentru o întâlnire, că este ocupată cu ale hairstyling-ului, că se ocupă de un machiaj sau efectiv vorbește cu cineva, inima sa este plină de culori.

Poate te întrebi: ,,bine da ce legătură are asta cu un blog despre laudă și închinare”. Ei bine are pentru că putem învăța ceva de la ea. Viața Laurei și talanții primiți sunt puși la dispoziția Domnului nostru.

Închinarea este un stil de viață, iar când folosim pentru El talanții primiți, Dumnezeu face lucruri extraordinare!

Pe lângă faptul că face toate lucrurile menționate mai sus, în urma cu câțiva ani, Laura a simțit în inima ei că Dumnezeu o cheamă să lucreze cu fetele din România și i-a vorbit despre nevoia de încurajare a fetelor de aici. În seara când Dumnezeu i-a vorbit despre acest vis, i-a vorbit puternic prin versetul de mai sus: ,,L-a umplut cu Duhul lui Dumnezeu, duh de înţelepciune, pricepere şi ştiinţă, pentru tot felul de lucrări” și a simțit că Duhul Sfânt face același lucru în viața ei.

După cum spuneam, ea este foarte creativă și plină de idei așa că s-a întrebat oare ce le-ar plăcea fetelor. Ce să fie ușor, drăguț, cu mesaje scurte și cu un design atractiv? Clar: agende handmade.

Începând cu acea seară, lucrurile au devenit cât se practice. Vă amintiți că spuneam într-un articol trecut că trebuie să începem de undeva? Agendele au prins viață și au fost puse în circulație în aproape toată țara. Sunt perfecte pentru planificări, pentru a-ți scrie gânduri, pentru a avea timpul devoțional (este important să scrii ce îți vorbește Dumnezeu!!!!!!) sau pentru a fi oferite ca și cadouri.

Transcriu câteva dintre mesajele pozive de pe paginile agendelor:

  • Întotdeauna îți voi spune că poți, că este speranță
  • Trăiește-ți viața prin credința în Mine
  • Ești a Mea! Te-am creat și ți-am dat un nume
  • În mijlocul furtunii Eu îți croiesc o cale pe unde să mergi
  • Nu poți fii biruitoare dacă nu lupți
  • Eu nu îți pun niciodată identitatea la îndoială. Ești fiica Mea preaiubită

Acestea sunt doar câteva idei din aceste agende.

Avem nevoie să fim încurajați, să nu uităm promiunile Domnului pentru noi, să nu uităm că suntem iubiți și puternici, iar aceste agende sunt un adevărat izvor de încurajare și o binecuvântare.

Laura locuiește în Cluj cu soțul ei Denis și au împreună un băiețel minunat pe nume Ryan. Mai multe informații despre agende puteți găsi pe pagina lor oficială de facebook Creativity Expression.