Adriana Panda slujește împreună cu soțul ei Marius, de foarte mulți ani în cadrul echipei de închinare. Se ridică și stau în fața oamenilor duminică de duminică, iar pe lângă asta, împreună cu biserica din care fac parte – pun umărul să ridice și să încurajeze această generație de închinători.
Munca și pasiunea Adrianei pentru închinare și pentru muzică sunt pline de bucurie și entuziasm, iar oboseala nu are nici un cuvânt de spus, mai ales când e vorba de repetiții doar pentru voci. Cuvântul ei cheie este ,,Din nou doar vocile” (îmi amintesc repetițiile de Crăciun).
Fiind atenți la faptul că pe lângă liderul de închinare și instrumentiști, accentul cade și pe vocaliștii din trupă, am stat de vorbă cu ea pentru că am vrut să aflăm mai multe despre ce înseamnă să fii un bun vocalist. Cum poți crește, atât muzical cât și spiritual și cum poți face lucrurile mai bine.
Ce te face să cânţi?
Ce te poate provoca să ieşi din comoditatea de a sta tu cu gândurile tale, să-ţi deschizi gura şi să începi să cânţi, că doar şi ăsta e un efort? În ziua când bunicul meu a murit, în timp ce familia pregătea înmormântarea, eu cântam. Mama mea m-a certat spunându-mi că nu e cel mai potrivit moment în care să cânt. Peste ani, când fetiţele mele erau bolnave, teama că ele ar putea păţi ceva mă paraliza şi nu mai puteam face nimic, nici măcar să mă rog. Îmi amintesc că tot ce puteam să fac era să cânt şi imediat toata casa se înviora, iar fetiţele mele adormeau liniştite în braţele mele. De-a lungul anilor mi-am dat seama că:
Muzica ne schimbă pe noi, dar schimbă si atmosfera din jurul nostru.
Ce stă în spatele unei voci? Ce face diferenţa între a cânta (a glăsui) şi a trăi muzica?
În primul rând, nu poţi cânta şi nu poţi duce poporul Domnului în închinare dacă nu ai voce, dacă nu ai tehnică şi dacă nu ştii să îţi foloseşti vocea în funcţie de momentul închinării. Oamenii vor ieşi afară din sală sau se vor aşeza pe scaune în momentul în care “mergi pe lângă drum”. Trebuie să fim conştienţi că sus pe scenă – nu putem urca oricum; nu putem avea o viaţă fără a avea o relaţie zilnică cu Tatăl nostru pentru că ceea ce este în noi, aceea transmitem mai departe.
Ungerea care este peste noi trebuie să fie una reală, vie, autentică, nimic forţat, nimic copiat (şi orice ai face, acest lucru se va simți din sală).
În al doilea rând – nu poți exclude din viața ta de vocalist – munca individuală şi munca în echipă. Îmi amintesc cum la orele de canto mergeam cu bluze de schimb în geantă, deoarece ştiam că profesoara nu mă va lăsa să ies de la ore până nu va stoarce tot ce observă că pot să dau şi să dezvolt. Eram udă-leoarcă, dar ştiam că trebuie să ignor oboseala, foamea şi orice distragere de la exerciţii.
Când Îl lăudăm pe Tatăl nostru trebuie să facem acest lucru în excelenţă. De la punctualitatea la repeţitii până la a repeta o piesă de 30 de ori (chiar dacă la acea repetiţie nu mai facem nimic altceva decât acea piesă), fără a simţi că obosim sau ne plictisim de ea.
Munca individuală pentru solist constă în a cânta ZILNIC cu vocea, a lucra la întinderea pe voce, la tehnică, la rezistenţă şi în a trece dincolo de graniţele care credem că le avem. Dumnezeu a înzestrat omul cu o voce care poate performa şi am rămâne uimiţi dacă am şti că nu multe sunt limitele la acest “instrument”. Într-o echipă, lucrurile se împletesc, munca individuală pentru instrumentist este de a studia zilnic orice stil de muzică (lucru valabil şi pentru vocalist), şi de a lăsa imaginaţia să creeze (din nou, lucru valabil şi pentru vocalist) – lucrăm împreună.
Avem un Dumnezeu minunat care merită toate laudele noastre. El are tot de e mai bun, minunat, desăvârşit, fantastic – şi cum vreţi voi – pentru noi. Atunci noi, de ce i-am aduce o laudă ştirbă, ciungă, chioară, o laudă forţaţă, prefăcută, copiată, fără autenticitate, fără savoare şi fără miros plăcut? De ce?
Schimbă-ţi gândirea! Dumnezeu crede despre tine că meriţi ce e mai bun. Crezi tu că Dumnezeul tău merită cea mai bună laudă a ta?