Chris
,,Și te-ai gândit tu că, băgându-l în comă, rezolvi situația?”, îmi întrerupe Alex gândurile.
Tipul era în comă? Era conştient când a ajuns ambulanța.
,,A amenințat-o pe Aisha”, repet, ca şi cum asta ar trebui să scuze ce am făcut. Mă uit direct în ochii lui de un verde închis, intens. Recunosc privirea aia.
Oricât de înrădăcinat e în viața asta nouă, sub toată înfățişarea lui de om calm şi calculat se află un adevărat vulcan. Diferența dintre noi doi e că la mine îți poţi da seama când urmează să explodez, în schimb Alex e calm… până când nu mai e.
,,S-a luat de ce e al meu!”, zic eu pe un ton jos şi rece.
Se ridică brusc în picioare şi aruncă tableta în peretele de lângă el. Adio ecran!
,,Nu ţie îţi revine sarcina de a o proteja!”, strigă.
Cum ziceam – calm, calm… până când vine explozia. Tensiunea dintre noi doi se poate tăia cu cuțitul. Mă întreb dacă se referă la Miriam sau la Aisha. Ținând cont că pentru Mir, sora lui, eu sunt istorie, cred că se referă la Aisha.
,,Mă are pe mine acum! Eu am grijă de ea! Nu tu!”, continuă el, pe acelaşi ton.
Face un pas către mine, iar eu mă ridic fără să vreau. Mă sprijin de birou cu mâinile în buzunare. Vreau să par relaxat, dar la cât de grav îmi sună vocea, ştiu că sunt departe de asta.
,,Uite-l!”, remarc, susținându-i privirea. ,,Mă bucur să văd că vechiul Alex e încă aici!”, continui eu, provocându-l. ,,Ce te deranjează mai tare? Că am făcut asta pentru ea sau că ți-am luat-o înainte?”
,,Vechiul Alex nu e deloc aici!”, răspunde el, după câteva momente de linişte, ignorându-mi întrebarea.
,,Nu, pentru că vechiul Alex nu ar fi aşteptat să mă ocup eu de treburile lui!”
Îşi dă cravata jos şi o aruncă pe biroul din spatele meu. Se uită fix în ochii mei.
,,Luni dimineață pleci la Stowe. Vei sta acolo câteva luni, apoi te vei întoarce în Crayton şi vei lucra cu mine la centrul pe care îl vom deschide în vară aici. Toate astea, în timp ce te pregăteşti pentru examenele finale.”
Face o pauză lungă, apoi accentuează: ,,Vei termina liceul!”. Ca şi cum asta este cea mai mare problemă a mea. Dă să plece, dar înainte să iasă, se opreşte cu mâna pe clanță şi clarifică lucrurile:
,,Aisha nu e nici a mea şi nici a ta. Nu aparține niciunuia dintre noi. A ales şi m-a ales pe mine. Dar asta o lăsăm pe altă dată.”
Pleacă, fără să privească înapoi. Mă prăbuşesc înapoi pe scaun şi îmi las capul în mâini. Simt cum, pentru prima dată în viața mea toată greutatea faptelor mele apasă pe umerii mei.