Chris
,,Atragi atenție nedorită. Dacă nu vrei să fii prins cu totul în stilul ăsta de viață, acum e timpul să te opreşti.”
Mă trezesc brusc şi mă uit în jur. Sunt în camera mea. Ez.
Azi-noapte, după ce am terminat cu tatuajele, înainte să mă urc pe motocicletă, m-a oprit şi mi-a zis:
,,Atragi atenție nedorită! Dacă ții cât de cât la viața ta, te opreşti aici, altfel lucrurile pot lua o întorsătură cât se poate de neplăcută.”
Nu țin minte ce am mâncat ieri la micul dejun, dar îmi amintesc fiecare cuvânt spus de el. Am adormit cu ele în minte şi m-am trezit cu ele în minte. Afară e încă întuneric. De ce m-am trezit? A, da, sună telefonul. Îl caut cu mâna pe sub pernă şi o durere în piept mă face să tresar – tatuajul de aseară. Mă încrunt. Răspund, dar fără să zic nimic.
,,Chriiisss!”, aud o voce veselă, mult prea plină de energie pentru… mă uit la ceasul de pe mână – 6:20.
Am dormit două ore. Am ajuns acasă după ora 3.
,,Nu vorbi, ascultă-mă doar. Sunt singură weekendul ăsta. Nana şi Alex sunt din nou plecați la UM.
Fetele au dormit aici şi ne-am gândit ca, mai târziu, să facem clătite pentru toată lumea. Aş vrea să vii şi tu.”
Tac în continuare.
,,Și scuze că te-am trezit la ora asta, dar nu-mi pare prea rău!”, râde inocentă. ,,Alice aleargă în fiecare dimineață la ora şase şi dacă eu nu dorm, atunci nimeni nu doarme. Bine, doar Nina, dar ştii cum îşi scoate ea ghearele când cineva îi dă peste cap somnul. Nu am curajul să o trezesc.”
,,Și mă trezeşti pe mine?!”, îmi deschid gura pentru prima dată.
,,Nu, acesta este doar un vis!”, râde din nou.
Râsul ăla răgușit, pe care îl are de obicei dimineața. Râsul ei de dimineață! Ce e cu mine? Totuși, nu pot să nu mă întreb dacă Alex știe cum e râsul ei de dimineață.
,,Paaa, ne vedem!”
Închide. Îmi las telefonul undeva prin pat şi mă arunc pe burtă, însă durerea mă face să regret imediat – tatuajul de pe piept! La nai… şi adorm la loc. Cuvintele lui Ez sunt înlocuite de entuziasmul plin de viață al Aishei.
***
M-am trezit undeva pe la ora două. E sâmbătă şi sâmbăta e pentru dormit. Ca de obicei, eram singur acasă.
Am făcut un duş rapid, evitând zona tatuajului proaspăt, mi- am luat nişte blugi negri din dulap şi un tricou gri de pe podea care părea a fi curat şi am ieşit.
Inițial nu am vrut să onorez invitația de mai devreme, însă după câteva ture cu motorul prin afara oraşului, stomacul meu îşi cerea drepturile. Aşa că, fără să vreau, m-am trezit îndreptându-mă spre casa Aishei. Mă rog, a mătuşii ei. La vârsta înaintată pe care Nana o are, femeia asta e, cum să zic? Un fulger şi jumătate.
Încă predă, creează programe educaționale care urmează să fie dezvoltate la nivel național, are răbdare cu Aisha şi pe deasupra, e şi foarte implicată în activitățile bisericii locale.
E văduvă de câțiva ani. Soțul ei, Tim, a fost un om la fel de special – pentru Alex, ca un tată – şi iubit de întreaga comunitate. Moartea lui a lăsat un gol adânc în inima multora şi totuşi, Nana zâmbeşte mereu, iar lumina aia din ochii ei e la fel de vie ca atunci când eram mic şi brațele ei mă protejau de nebunia din jurul meu. Dacă nu mi-ar fi frică de ea, i-aş putea mulţumi pentru acele zile. Dau din cap şi râd.
Pot să pun un om la pământ fără nicio problemă, dar nu am curaj să îi spun unei femei un amărât de mulțumesc. Dau vina pe privirea aia de profesoară care, cu o singură ridicare de sprânceană, poate să pună o clasă întreagă la respect.
Las motorul în fața peluzei îngrijite şi mă îndrept către spatele casei, de unde se aud deja voci gălăgioase. Știu locul ăsta la fel de bine cum îmi ştiu propria casă. Cum ziceam – la noi era multă nebunie, aşa că Nana mă lua des la ea. Deşi a mai schimbat câte una alta prin casă, în mare parte, totul e la fel.
De la biblioteca plină de lumină de jos, la leagănul alb de pe terasă, la scara pe unde poţi urca cu uşurință în camera Aishei.
OK, asta sună ciudat, dar am urcat la ea doar o dată de când s-a întors în Crayton.
Eram, ca de obicei, supărat pe viață şi nu ştiu cum m-am gândit că, dacă dădeam buzna la ea în cameră, mi-aş fi rezolvat problemele. Nu s-a întâmplat nimic, doar am dormit. Când m-am trezit şi ea nu era lângă mine, am plecat la fel cum am venit – pe geam. Am aflat apoi că, de fapt, Aisha a plecat din cameră la scurt timp după ce am adormit.
Cum ziceam, nu s-a întâmplat absolut nimic, dar asta nu m-a scăpat de discursul despre sex şi sfârşitul lumii pe care mi l-a servit cu vârf şi îndesat Nana, la care s-a adăugat şi tonul plin de judecată al lui Ez: ,,Băă, ştii ce face Alex, de ce eşti idiot?”
Ohh super! Toată gaşca veselă la un loc. Îmi scarpin ceafa şi înghit în sec.
Am venit la ora asta tocmai ca să nu mă întâlnesc cu nimeni. Mă întorc din drum, să plec, însă e prea târziu. Ochii ăia perfect de imperfecți m-au zărit şi nu mai am cum să dau înapoi.
.
.
.
Note:
UM – Universitatea Moralis – instituție de învățământ fictivă menționată în primul volum