,,Eu vreau să ajut, dar nu cred că o voi duce sus în cameră!’’, aud o voce, apoi râsete.
,,Alex, nici nu mă aștept să faci asta. Sigur se va trezi în orice moment, doar nu o să doarmă în mașină”, îi răspunde mătușa mea.
Timp de câteva secunde, încerc să îmi dau seama unde mă aflu. Îmi amintesc ziua de azi: avionul, câteva ore cu autobuzul, apoi Nana a venit după mine și undeva pe drumul către casa ei, am adormit. Afară era deja întuneric, auzeam greierii cântând în liniștea nopții. Îmi țineam în continuare ochii închiși și mă gândeam la ce vară mă așteaptă. Mi-au zburat gândurile la ultima dată când am fost aici – cât de diferită eram acum, față de fata de atunci.
Oare eram gata să ies din mașină? Să accept provocarea care îmi stătea în față? Să obțin în trei luni ceea ce ai mei nu au reușit să facă cu mine în câțiva ani?
După ce am fost luată cu forța din căminul cald al mătușii mele, nu mi-am găsit nicicum locul în „noua” mea familie, care, de fapt, era familia mea adevărată – părinții și frații mei. Ce ironic! Au fost trei ani grei, atât pentru mine, cât și pentru ei. Iar când, în urmă cu câteva luni, am dat-o în bară destul de rău, ai mei nu au mai știut ce să facă și au decis că e mai bine să îmi petrec următoarele trei luni aici. Aici, departe de tot și de toți – nu de alta, dar aveau și ei o imagine de protejat!
Părinții mei erau liderii unei importante comunități creștine – tatăl meu era pastorul senior – deci da, sunt copil crescut în biserică. Doar că inima mea nu a mai fost de mult acolo. Să zicem că biserica nu prea a știut să mă țină ocupată, așa că mi- am găsit eu alte preocupări. Și mai e și partea în care cred că e destul de greu să le interzici tinerilor din biserică să nu iasă în club, când, ei bine, fiica ta apare pe prima pagină a ziarelor, dansând pe bar.
În apărarea mea, nu dansam! Am urcat încercând să îl conving pe unul dintre prietenii mei de atunci să coboare de acolo. Tatăl lui era un politician destul de important, puștanul oferea un show de milioane, toți aveau telefoanele scoase, iar restul e istorie. Da, aveam un talent extraordinar de a-mi alege cercul de prieteni – adică NU!
,,Nicio problemă. I-am dus deja bagajul în cameră. Dacă nu mai ai nevoie de nimic, eu o să plec. Imediat vine Ez după mine”, spune el.
,,Bine, îți mulțumesc încă o dată pentru tot. Spune-i ,noapte bună’ mamei tale din partea mea. Nu vorbi cu străinii – mai bine zis, cu străinele!”, aud cum îi spune Nana, râzând.
,,Ha ha…”, se aude un râs plăcut, adânc.
Îmi ridic puțin capul și îl văd pe geam cum pleacă.
Ez? Cine o mai fi și ăsta?
Ușa mașinii se deschide ușor.
,,Ești gata să ieși?”, mă întreabă Nana cu vocea ei domoală. Înghit în sec, închid ochii și mă trântesc înapoi în scaun.